Concediere dispusă în timpul concediului de odihnă. Curtea de Apel Târgu Mureș a confirmat nulitatea deciziei angajatorului
Cuvinte cheie: Curtea de Apel Târgu Mureș, hotărârea 1479/2025, concediere ilegală, concediu odihnă, nulitate decizie concediere, litigiu muncă, Codul muncii, art. 60 alin. 1 lit. b Codul muncii
Decizia nr. 1479/2025 din 11 septembrie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția I civilă
a) Situația de fapt
Reclamanta, salariată a unei societăți comerciale cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, a fost concediată în timp ce se afla în concediu de odihnă legal aprobat. Prin decizia emisă de angajator, s-a invocat restructurarea postului ca urmare a dificultăților economice ale societății.
Reclamanta a contestat concedierea în instanță, arătând că decizia este lovită de nulitate absolută, întrucât a fost emisă în perioada în care se afla în concediu de odihnă, iar art. 60 alin. (1) lit. b din Codul muncii interzice expres concedierea salariaților în timpul exercitării acestui drept. Ea a susținut, de asemenea, că angajatorul a acționat cu rea-credință, profitând de absența sa, pentru a evita eventuale discuții și negocieri prealabile.
În apărare, societatea pârâtă a arătat că dificultățile financiare erau reale, că măsura concedierii s-a impus ca urmare a reducerii activității și că interdicția prevăzută de Codul muncii nu ar trebui să se aplice, întrucât s-a avut în vedere o cauză obiectivă, independentă de persoana salariatei.
b) Hotărârea primei instanțe
Tribunalul Mureș a admis acțiunea reclamantei, constatând nulitatea absolută a deciziei de concediere și dispunând reintegrarea acesteia pe postul deținut anterior, precum și plata despăgubirilor constând în salariile indexate, majorate și reactualizate, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.
Instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 60 alin. (1) lit. b Codul muncii au caracter imperativ, iar angajatorul nu poate dispune concedierea unui salariat aflat în concediu de odihnă, indiferent de motivul invocat.
c) Apelul declarat
Angajatorul a formulat apel, criticând hotărârea primei instanțe și susținând că dispozițiile art. 60 alin. (1) lit. b Codul muncii nu se aplică în cazul concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, ci de reorganizarea societății. A arătat că măsura concedierii s-a bazat pe cauze economice obiective, fiind justificată prin dificultăți financiare și scăderea cifrei de afaceri.
Reclamanta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii Tribunalului Mureș, invocând caracterul absolut al interdicției legale.
d) Argumentele Curții de Apel Târgu Mureș
Curtea de Apel a confirmat argumentele primei instanțe, subliniind că art. 60 alin. (1) lit. b Codul muncii prevede o interdicție absolută de concediere a salariaților pe durata concediului de odihnă, fără a distinge după cum concedierea are sau nu cauze ce țin de persoana acestora. Interdicția este instituită pentru protejarea salariatului și pentru garantarea efectivă a dreptului la odihnă, astfel încât angajatorul nu poate justifica încălcarea acesteia prin motive economice sau organizatorice.
Instanța a arătat că, în jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, orice concediere dispusă în perioada concediului de odihnă este lovită de nulitate absolută, chiar dacă ulterior se dovedește că reorganizarea a fost reală. Soluția este impusă de natura normei, care consacră o protecție minimă a salariatului împotriva oricărei forme de abuz.
Curtea a respins argumentul apelantei privind existența unor cauze obiective, reținând că acestea pot justifica o concediere numai după revenirea salariatului din concediu, moment în care se pot respecta procedurile legale, inclusiv consultarea sindicatului sau a reprezentanților salariaților.
e) Soluția Curții de Apel
Prin decizia nr. 1479/2025 din 11 septembrie 2025, Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția I civilă a respins apelul angajatorului și a menținut sentința Tribunalului Mureș.
Astfel, concedierea salariatei dispusă în perioada concediului de odihnă a fost confirmată ca nulă absolut, aceasta fiind reintegrată pe postul deținut și despăgubită cu salariile cuvenite pe întreaga perioadă de absență.