Curtea de Apel. Distrugere. Condamnare la 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere și daune materiale
Cuvinte cheie: Curtea de Apel, decizia penală 642/2025, distrugere, suspendare executare sub supraveghere, muncă în folosul comunității, daune materiale
a) Situația de fapt
În fapt, instanța de fond a reținut că inculpatul a săvârșit fapta de distrugere prevăzută la art. 253 alin. 1 Cod penal, constând în degradarea unor bunuri aparținând societății comerciale X S.A. Valoarea prejudiciului a fost stabilită prin documentele depuse de partea civilă la suma de 6.377,72 lei, reprezentând daune materiale. Acțiunea inculpatului, realizată cu intenție, a produs consecințe directe asupra patrimoniului persoanei juridice vătămate, motiv pentru care a fost sesizat organul de urmărire penală și ulterior instanța.
Pe parcursul procesului, inculpatul a recunoscut doar parțial fapta, însă probele administrate – declarațiile martorilor, procesul-verbal de constatare și raportul de evaluare a prejudiciului – au confirmat implicarea sa directă. Elementul material al infracțiunii s-a concretizat prin actele de deteriorare a bunurilor, iar latura subiectivă a fost reținută sub forma intenției directe.
b) Hotărârea primei instanțe
Judecătoria, prin sentința penală din 31.03.2025, l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare. În temeiul art. 91 Cod penal, executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de 2 ani, stabilindu-se în sarcina acestuia o serie de măsuri de supraveghere (art. 93 alin. 1 Cod penal), precum: prezentarea periodică la Serviciul de Probațiune, comunicarea schimbării locuinței și a locului de muncă, precum și furnizarea de informații privind mijloacele de existență. În plus, i s-a impus obligația de a urma un program de reintegrare socială și de a presta 60 de zile de muncă în folosul comunității.
Totodată, în baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală și art. 1357 Cod civil, a fost admisă în parte acțiunea civilă, inculpatul fiind obligat la plata de daune materiale în cuantum de 6.377,72 lei către partea civilă X S.A.
c) Apelul inculpatului
Nemulțumit de hotărârea de fond, inculpatul a declarat apel, susținând că soluția este netemeinică și că fapta sa nu ar fi întrunit elementele constitutive ale infracțiunii. În esență, acesta a invocat lipsa intenției, susținând că actul de distrugere ar fi fost accidental și că valoarea prejudiciului nu ar fi fost dovedită cu certitudine. De asemenea, a solicitat reducerea obligațiilor impuse pe durata termenului de supraveghere.
Partea civilă, prin apărător, a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii primei instanțe, invocând probele clare privind producerea prejudiciului și răspunderea directă a inculpatului.
d) Argumentele Curții de Apel
Curtea de Apel, analizând criticile formulate, a reținut că infracțiunea de distrugere este pe deplin dovedită prin probele administrate. Procesul-verbal de constatare, coroborat cu declarațiile martorilor oculari, demonstrează că inculpatul a acționat în mod conștient și direct asupra bunurilor societății vătămate. Conform art. 253 alin. 1 Cod penal, distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun aparținând altuia constituie infracțiune atunci când este săvârșită cu intenție, iar intenția rezultă atât din circumstanțele faptice, cât și din conduita ulterioară a inculpatului.
Referitor la prejudiciu, Curtea a constatat că partea civilă a depus documente justificative suficiente (facturi, rapoarte de constatare), care confirmă cuantumul de 6.377,72 lei. În consecință, apărarea inculpatului privind lipsa certitudinii evaluării a fost respinsă.
În privința laturii subiective, instanța a subliniat că, potrivit art. 16 alin. 3 Cod penal, intenția directă se reține atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei și urmărește producerea lui. Simpla invocare a caracterului accidental nu poate înlătura răspunderea penală în lipsa unor probe concrete care să ateste o situație de caz fortuit sau neglijență.
Referitor la suspendarea sub supraveghere, Curtea a apreciat că soluția primei instanțe este una corectă, fiind de natură să asigure atât reintegrarea socială a inculpatului, cât și respectarea principiului individualizării pedepsei (art. 74 Cod penal). Obligațiile impuse nu sunt excesive, ci se circumscriu scopului preventiv și educativ al sancțiunii.
e) Soluția Curții de Apel
Prin decizia penală nr. 642/2025 din 29 septembrie 2025, Curtea de Apel a respins apelul ca nefondat și a menținut hotărârea primei instanțe. Astfel, condamnarea de 6 luni închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere rămâne definitivă, inculpatul având obligația de a respecta toate măsurile stabilite și de a achita daunele materiale în cuantum de 6.377,72 lei către partea civilă.