Curtea de Apel Craiova. Lovire și alte violențe. Condamnare definitivă cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

Curtea de Apel Craiova. Lovire și alte violențe. Condamnare definitivă cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

Cuvinte cheie: Curtea de Apel Craiova, hotărârea 1103/2025, lovire, alte violențe, condamnare definitivă, suspendare sub supraveghere, art. 193 Cod penal, individualizare pedeapsă

Decizia penală nr. 1103/2025 din 25 septembrie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori

a) Situația de fapt

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. 2 Cod penal, după ce, în cursul anului 2024, a agresat fizic o persoană cu care se afla în conflict de mai mult timp.

Potrivit rechizitoriului, incidentul s-a petrecut pe stradă, în fața mai multor persoane, inculpatul aplicând victimei mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 7–8 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal.

Victima a depus plângere penală imediată, iar organele de poliție au intervenit, constatând urmele fizice ale agresiunii și audiind martori oculari. Probele principale au constat în declarațiile victimei, rapoartele medico-legale, declarațiile martorilor și recunoașterea parțială a faptei de către inculpat.

Inculpatul a susținut că a acționat pe fondul unei provocări și că a regretat incidentul, dar a recunoscut că a aplicat loviturile.

b) Hotărârea primei instanțe

Tribunalul Dolj a reținut vinovăția inculpatului și a aplicat o pedeapsă de 8 luni închisoare, dispunând, în baza art. 91 Cod penal, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 2 ani.

Au fost stabilite obligațiile prevăzute de art. 93 Cod penal: prezentarea periodică la Serviciul de Probațiune, comunicarea schimbării domiciliului, interdicția de a se apropia de victimă și prestarea a 60 de zile de muncă în folosul comunității.

c) Apelurile declarate

  • Inculpatul a cerut reducerea pedepsei și înlăturarea obligației de muncă neremunerată în folosul comunității, invocând circumstanțe atenuante (regretul manifestat, lipsa antecedentelor penale, împăcarea parțială cu victima).

  • Parchetul a cerut înăsprirea pedepsei și transformarea acesteia într-una cu executare efectivă, apreciind că fapta este gravă, fiind comisă în public și având un impact social ridicat.

d) Argumentele Curții de Apel

Curtea de Apel Craiova a menținut soluția primei instanțe, cu următoarele considerente:

  • Starea de fapt este clar stabilită prin probele administrate. Declarațiile victimei sunt coroborate cu raportul medico-legal și cu declarațiile martorilor oculari. Recunoașterea parțială a faptei de către inculpat confirmă veridicitatea acuzațiilor.

  • Încadrarea juridică este corectă în temeiul art. 193 alin. 2 Cod penal, întrucât leziunile produse au necesitat pentru vindecare mai mult de 5 zile, dar mai puțin de 90 de zile.

  • Individualizarea pedepsei: instanța de apel a apreciat că pedeapsa aplicată (8 luni închisoare cu suspendare) este proporțională, având în vedere lipsa antecedentelor, recunoașterea parțială a faptei și regretul manifestat. Curtea a invocat dispozițiile art. 74 Cod penal privind criteriile de individualizare a pedepsei.

  • Referitor la apelul Parchetului, instanța a subliniat că aplicarea unei pedepse cu executare efectivă nu este necesară, întrucât scopul sancțiunii prevăzut de art. 83 Cod penal poate fi atins prin suspendarea sub supraveghere.

  • Referitor la apelul inculpatului, Curtea a respins cererea de înlăturare a muncii neremunerate în folosul comunității, arătând că aceasta are rol educativ și de responsabilizare.

e) Soluția Curții de Apel

Prin decizia penală nr. 1103/2025 din 25 septembrie 2025, Curtea de Apel Craiova a respins apelurile formulate și a menținut condamnarea inculpatului la 8 luni închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.

Hotărârea întărește practica instanțelor de a combina fermitatea sancțiunii cu măsuri de supraveghere în comunitate atunci când circumstanțele personale ale inculpatului permit reintegrarea socială fără executarea efectivă a pedepsei.