Evacuarea din locuință de serviciu. Tribunalul Mureș. Apel admis parțial privind cheltuielile de judecată

Decizia civilă nr. 574/2025 din 19 septembrie 2025, pronunțată de Tribunalul Mureș – Secția civilă, de litigii de muncă și asigurări sociale

Cuvinte-cheie: Tribunalul Mureș, decizia civilă nr. 574/2025, evacuare locuință de serviciu, contract de închiriere accesoriu la contractul de muncă, art. 51 Legea nr. 114/1996, art. 56 Codul muncii, cheltuieli de judecată, OUG nr. 51/2008.

a) Situația de fapt

Prin Sentința civilă din 18 noiembrie 2024, Judecătoria a dispus evacuarea pârâtului din apartamentul situat în municipiul ######, imobil proprietatea Statului român, aflat în administrarea Spitalului Municipal și ulterior trecut în administrarea Municipiului. Locuința era de natură locuință de serviciu, conform Legii nr. 114/1996, fiind închiriată salariatei spitalului prin contractul nr. 1044/01.06.2006.

După decesul acesteia, contractul de muncă a încetat de drept, în temeiul art. 56 alin. (1) lit. a Codul muncii, iar, prin efectul principiului accessorium sequitur principale, și contractul de închiriere a locuinței de serviciu a încetat, potrivit art. 51 din Legea nr. 114/1996.

În pofida notificărilor transmise, pârâtul a continuat să ocupe imobilul, invocând că este menționat în actul adițional nr. 1/2014 la contractul de închiriere, alături de copiii săi, că a efectuat investiții în imobil în valoare de 45.000 lei și că, în calitate de moștenitor al fostei titulare, are vocație la continuarea folosinței.

Prima instanță a constatat însă că mențiunea sa în actul adițional nu îi conferă calitatea de chiriaș, ci doar de co-locatar, că imobilul are regim juridic special de locuință de serviciu, iar contractul încetat nu poate fi prelungit prin moștenire. S-a reținut doar valoarea de 19.600 lei a investițiilor, stabilită prin expertiză, și s-a obligat pârâtul să plătească 1.400 lei cheltuieli de judecată către stat.

b) Hotărârea primei instanțe

Judecătoria a admis acțiunea principală, dispunând evacuarea pârâtului din apartament și respingerea cererii sale de a i se asigura o altă locuință.

Pe latura reconvențională, a admis parțial cererea, constatând efectuarea unor investiții utile de 19.600 lei, în temeiul art. 584 C.civ., dar a respins restul pretențiilor. Totodată, a respins dreptul de retenție, reținând că nu există raport juridic obligațional între părți, iar deținerea apartamentului este abuzivă, conform art. 2.496 C.civ.

c) Argumentele Tribunalului Mureș în apel

Analizând apelul declarat de pârât, Tribunalul Mureș a reținut că:

Contractul de închiriere din 2006 a avut ca obiect o locuință de serviciu, stipulată expres ca atare, ceea ce atrage aplicarea art. 51 din Legea nr. 114/1996. Întrucât este un contract intuitu personae, accesoriu la contractul de muncă, încetarea raportului de muncă prin decesul titularului a determinat automat și încetarea contractului de închiriere.
Mențiunea apelantului în actul adițional din 2014 nu echivalează cu dobândirea calității de chiriaș, ci doar atestă faptul că locuiește în imobil, fără a deveni parte contractantă.
Invocarea art. 1820 C.civ. privind continuarea locațiunii după deces nu este aplicabilă, întrucât norma generală este înlăturată de regimul special al locuințelor de serviciu, reglementat de Legea nr. 114/1996.
Dreptul locativ accesoriu al apelantului a încetat odată cu cel al titularului, neputând fi transmis prin moștenire.

Tribunalul a confirmat corectitudinea constatării investițiilor de 19.600 lei, apreciind că raportul de expertiză reflectă realitatea, iar susținerea pârâtului privind cheltuieli de 45.000 lei nu a fost probată suplimentar.

În schimb, instanța de apel a constatat că prima instanță a aplicat greșit normele privind cheltuielile de judecată. Potrivit art. 18 și art. 19 din OUG nr. 51/2008, atunci când partea beneficiază de ajutor public judiciar, sumele avansate de stat rămân, în caz de respingere, în sarcina statului, iar în caz de admitere, în sarcina celeilalte părți.

Deoarece cererea reconvențională a fost admisă parțial, reclamantul, și nu apelantul, trebuia obligat la plata taxei judiciare de timbru aferente pretențiilor admise.

d) Soluția instanței

Prin Decizia civilă nr. 574/2025, Tribunalul Mureș a admis apelul în parte și a schimbat hotărârea primei instanțe, în sensul că a înlăturat obligația apelantului de a plăti cheltuielile de judecată și a obligat Municipiul să plătească statului suma de 1.085 lei, reprezentând taxa de timbru aferentă pretențiilor admise.

Soluția de evacuare a pârâtului din imobil și de respingere a celorlalte capete de cerere a fost menținută.

Hotărârea este definitivă și confirmă jurisprudența constantă privind caracterul accesoriu și intuitu personae al contractului de închiriere pentru locuințele de serviciu.